Cum recunoști un prost

Mi-a publicat ieri cetin.ro articolul Justiția românească din propria experiență. Lumea a văzut, a citit, și-a format o părere și a comentat sau nu. Mulți s-au inflamat în secțiunea de comentarii de pe site-ul lui în legătură cu asta. Am răspuns tot acolo în comentarii. Dar nu despre asta o să vorbesc astăzi. Nu avea rost să fac un articol în legătură cu niște comentarii. Dar dacă un alt om și-a dedicat din timpul său personal ca să scrie un articol despre mine, o să îmi permit și eu să fac același lucru.

Deci, să vedem articolul. https://kishiniov.eu/hai-sa-ne-fie-mila-de-hoti/

Nici nu știu de unde să încep să îi demontez aberațiile prostului ăstuia. Hai să vedem, primul paragraf.

După ce un caz de pedofilie a fost folosit să justifice o prostie, aflu de suferințele unui tânăr care ani de zile a furat bani de pe carduri. Cam 100.000 de euro, conform articolului de aici – unde autorii sunt impresionați că puștiul de 13 ani a fost luat cu mascații la 6 dimineața, pe când se afla la începutul carierei.

Ok, în primul rând omul nu știe să se exprime coerent și nici să editeze un text. Nu văd link unde scrie „aici„, deci nici măcar nu știu despre ce articol e vorba. Probabil cel de pe recorder.ro. În fine, lăsăm asta la o parte și trecem mai departe.

furt-card-700x350

Vedem o imagine cu un card și un text. Mă bucur că sunt atât de important și ăsta e atât de prost încât nu numai că și-a dedicat timpul să scrie un articol despre mine, a dechis și un program de editare a imaginilor ca să facă și o imagine. Băi, sunt emoționat, ce să mai. Singura problemă e că nu înțeleg scopul imaginii ăleia. Ok, ai pus o imagine cu un card. Dar de ce și textul tot în imagine? Că nu are nici un rost. Dacă ai text, scrie-l text. Sau o fi parte dintr-un afiș dintr-o campanie guvernamentală pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor informatice, nu știu. N-ai cum să îți dai seama, calitatea e aceeași.

Aici puteți citi părerea tânărului despre ce i s-a întâmplat. Și surpriză! – sunt de vină judecătoarea care i-a dat maximul pedepsei și sistemul de justiție de rahat.

Să recapitulăm: omul s-a apucat de furat bani de pe cardurile altora prin 2012, în 2013 i-a bătut poliția la ușă și l-au rugat să se oprească – dar omul a tras tare până în 2016 cu furăciunile când a fost extrem de surprins să afle că a fost condamnat în primă instanță. Așa de surprins a fost că s-a apucat și mai tare de furat bani de pe cardurile altora, cu gândul să fugă din țară.

Dar cel mai tare l-a deranjat faptul că judecătoarea i s-a adresat pe un ton neprietenos și a făcut o ”remarcă morală” la adresa lui. Vă dați seama? Înainte și după ce judecătoarea i s-a adresat pe un ton neprietenos omul nostru fura cu ambele mâini – dar totuși, chiar așa, ton neprietenos?

Din nou, omul vine cu propria versiune a poveștii mele dar în viziunea lui. Când dracului am spus eu vreodată că ar fi de vină judecătoarea care mi-a aplicat pedeapsa CĂ mi-a aplicat o pedeapsă? E logic că asta ar fi și trebuit să se întâmple din moment ce am comis infracțiuni. Ce am spus eu acolo e că ea mi-a aplicat o pedeapsă „pentru a avea timp să îmi termin studiile”, iar eu nu am terminat nici măcar o clasă în plus în detenție pentru că sistemul e de căcat.

O pedeapsă funcționează în felul următor: scopul pedepsei este de a reintegra individul în societate raportat la nevoile lui personale identificate de către instanță. Instanța a identificat că nevoile mele ar fi să îmi termin studiile. M-a trimis la pușcărie ca să îmi termin studiile și am ieșit de acolo fix cum am intrat, fără nici o educație în plus. Și atunci cum a fost atins scopul pedepsei? Simplu, nu a fost.

Iar doamna judecător despre care am vorbit mai sus, este, evident, sau era, o persoană abilitată care să îmi judece mie cauza. Rolul judecătorului într-un proces penal este în primul rând să asigure aflarea adevărului și respectarea legii, până la capăt. De la începutul, pe parcursul și până la sfârșitul procesului penal. Legea, ad-literam, așa cum este ea. Nu comentăm că legea e bună sau proastă, asta e o părere, o afirmație. Vorbim de fapte. Legea există într-o anumită formă și cu toții suntem obligați să o respectăm în forma aia.

Eu nu am respectat-o, am comis infracțiuni. Am fost prins și în cele din urmă judecat, conform legii – într-o oarecare măsură. Atâta timp cât repercursiunile o să le suport tot în baza legii, am pretenția și dorința de a îmi fi respectate TOATE prevederile legale în timpul procesului. TOATE. Repet, TOATE. Dacă judecătoarea în cauză a considerat de cuviință și legal să facă acele afirmații despre mine în cadrul acelei ședință de judecată, afirmații prin care mai târziu și-a creeat cadrul legal și justificarea legală pentru a motiva hotărârea pe care a luat-o – atunci tot corect și legal ar fi fost ca acea justificare să fie transpunsă în hotărârea penală FIX așa cum a fost făcută și susținută. Transformarea asta de cuvinte, din „ești un parazit nerecunoscător care nu apreciază ce are, iar eu știu pentru că și eu am avut copil și asta demonstrează cumva că cunosc în mod absolut toate detaliile ce implică creșterea și dezvoltarea emoțională a unui adolescent” în „pentru a avea timp să își termine studiile” nu e deloc legală și într-o justiție normală nu ar fi avut loc. Că așa funcționează lucrurile. Eu sunt inculpat, am făcut, îmi asum. Tu ești magistrat, iei o decizie sau pui o concluzie în exercitarea funcției tale, îți asumi.

Încă o dată, fac o pauză aici ca să spun că asta nu reflectă deloc nici măcar opinia mea personală în ceea ce privește magistrații, adică toți. Nu. Pot să spun că eu cred că majoritatea dintre ei sunt oameni bine pregătiți, de care este nevoie într-o societate democratică, cum este nevoie și de poliție și de alte organe ale statului. Situația pe care am prezentat-o mai sus reflectă fix opinia mea personală coroborată cu anumite fapte obiective față de UN magistrat, nu de magistrați în general. Despre legislația prost gândită, asta e altă discuție care ar devia de la subiectul actual.

Doar că nu ”sistemul” e de vină – ci părinții lui care au scăpat ca prin urechile acului de o condamnare pentru complicitate. Că tată-său îl ajuta să vândă lucrurile cumpărate cu banii de pe cardurile altora (de aici). Ca în cazul de pedofilie, părinții și-au abandonat responsabilitățile față de minor.

Și deja nu mai prea știm unde e sudul și nordul. Haiducelul ăsta, după ce se victimizează mai are puțin și face saltul spre poziția de erou. A furat și el niște bani de pe niște carduri, era copil, ce? a omorât pe cineva?

Băi, dacă golește cardul unuia care nu are alte venituri îl cam condamnă pe ăla la foame o perioadă destul de lungă, îl bagă în datorii până își rezolvă problema. Și nu vreau să aud că proprietarii cardurilor sunt vinovați că nu au știut să se protejeze. Furtul e furt și cu asta basta.

Băi, din moment ce tu ți-ai permis să îl bagi și pe taică-meu în discuția asta, o să îmi permit și eu să remarc că îmi pare rău pentru stimata ta mamă că trebuie să trăiască cu faptul că fiul ei e un idiot notoriu. Chiar îmi pare rău.

În altă ordine de idei, tu faci afirmații care nu se bazează pe fapte. Spui că taică-meu m-a ajutat să vând o parte din bunurile obținute. Asta se numește în cadru legal atât complicitate cât și tăinuire și dacă, DACĂ ar fi fost așa atunci ar fi fost și taică-meu inculpat în proces. Ceea ce nu s-a întâmplat pentru că el nu a avut nicio legătură cu treaba asta. Tu ești un căcat prost care pune concluzii fără să aibă o bază pe care le pune. Și muie pentru analogia tâmpită cu pedofilul. Ești un prost. Stai jos, ai doi.

Și ca să fiu obiectiv și să îți exemplific puțin cum e cu vitctimizarea asta, sper să faci cancer și când o să fii pe patul de spital în dureri cumplite așteptându-ți tratamentul, doctorul să treacă pe lângă tine nepăsător. Iar când ai să îl tragi de mânecă, curgându-ți balele din gură ca unui moș cirotic, și ai să îl rogi să îți aducă tratamentul, doctorul să îți răspundă „hai bă nu te mai victimiza atâta, ce, mare chestie, și eu am avut o rudă bolnavă de cancer dar nu făcea așa urât ca tine. Păi ce te plângi atâta toată ziua, stai acolo și așteaptă că dacă mai rămân pastile după ce le administrez tratamentul la ăia cu bani mai mulți ca tine îți aduc și ție. Dă-te dreacu` de sărac.”

Și ca să închei, titlul este „Cum recunoști un prost”. Îl recunoști atunci când spune că educația sexuală nu e importantă în școli. Așa îl recunoști. Sau după căcaturile naționaliste pe care le postează pe facebook. Jurnalist cică.

6 comentarii la „Cum recunoști un prost”

  1. Dupa ce ca furi ca un rahat cu ochi mai ai si tupeu. Ar trebui ca persoanele ca tine sa fie puse la munca silnica, dar ma tem sa nu faceti infarct de frica.

  2. Si totusi, de unde ai bani de air? I-au filat ochii proastei aleaia, probabil barbat-su nu are bani nici de acer :)))

    1. Am făcut. Dar…ce proastă? Nu văd legătura.

      EDIT: A, mi-am dat seama, comentariul de pe Kishinov. Nu știu, nu mă interesează. Oamenii tânjesc după ce nu au. Whatever. Sursele mele de venit sunt private.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.