Online românesc

Am fost acum o săptămână și un pic la un interviu pentru un post în social media la o firmă care se ocupă cu distribuția de mâncare de animale. Nu am luat jobul. Doar că…

Compania în cauză e Rassi. Ideea a fost că am fost la interviu, a decurs totul ok, asta s-a întâmplat într-o zi de luni. Rămăsese să mă sune tipul cu care am vorbit și la interviu miercuri. Între timp m-a sunat, tot luni, și mi-a spus că nu mai e nevoie să stau în București și că nu aș putea obține oricum jobul la birou, dar pot să fac același lucru pentru primele câteva luni de acasă, din mai multe motive. Tipul a fost super ok totuși, nu despre asta e articolul.

Problema a fost că nu am menționat nimic despre trecutul meu legat de partea infracțională, studii, etc. Asta pentru că oricum am fost în București și pentru altceva, nu depindeam de jobul ăsta și am vrut pur și simplu să văd cum decurg lucrurile la un interviu și să capăt ceva experiență pe tema asta pentru viitor. Hai să-i zicem social experiment.

Am părăsit în ziua următoare Bucureștiul, așteptând telefonul de miercuri. Miercuri nu a mai sunat nimeni. Nici joi și nici în altă zi. Ideea e că eu am trecut blogul în CV. Probabil tipul de la companie sau altcineva l-a citit între timp și nu au fost foarte încântați de experiența mea profesională :).

Problema e cu totul altundeva. Problema e că mentalitatea românească în domeniul profesional încă e una învechită, în care contează mai mult hârtiile care confirmă că tu ai urmat drumul ăla standard în viață și că ești în stare să înveți un lucru în mod mecanic și să îl execuți tot în același fel în mod repetitiv, fără să vii cu ceva inovativ. Nu contează ce știi să faci ci contează cum faci.

Treaba stă în felul următor. Între timp văd că au găsit pe cineva care să se ocupe de prezența lor în online. Ce rezultate se văd? Păi…

1. Pe pagina lor de Facebook cu 5,000 de like-uri apar zilnic câteva postări cu același conținut care se vrea a fi comercial și având ca target să producă vânzări, să se facă conversii. Postări de la un tip care aparent nu știe să pună un thumbnail corect. Iar rezultatul acestor postări se vede clar, 0 like-uri, 0 comentarii și ghici ce?! cel mai probabil și 0 accesări.

2. Linkurile din postările de pe Facebook duc direct la o pagină de checkout pentru un produs prestabilit. Pentru că se știe, ca să faci conversii nu trimiți omul pe pagina shopului ca să își aleagă el produsul, ci îi bagi pe gât direct cel mai scump produs.

3. Site-ul are logoul descentrat și arată ca în…hai, ca în 2010, ca să fiu indulgent.

4. Au un blog. Un blog pe care se postează din ceva în ceva timp, nu știu din cât în cât, pentru că articolele nici măcar nu sunt afișate în ordinea datei după care au fost postate.

5. Tipul care scrie pe blog nu știe să insereze niște imagini în articole.

6. Tipul care scrie pe blog nu știe să scrie corect în limba română.

7. Au un widget pentru Instagram pe site. Iar când dai click pe o poză, te duce pe contul lui Trương Dương Mậu. Pe bune, așa îl cheamă. Vedeți și voi.

8. Ăla care a făcut site-ul închidea tag-ul <br> cu </br>.

Astea sunt câteva, pe care le-am găsit la prima vedere. Probabil pe partea de back-end e dezastru. Și pe partea de social media la fel. Dar așa se face online în România lui 2018. După care oamenii or să se plângă că de ce nu le funcționează strategiile, or să îl dea afară pe tipul responsabil și or să angajeze altul, tot cu diplomă.

Dă-i așea, Dorele. Dă-i, dă-i așea. Ia-o așea. Dă-i, dă-i, dă-i dă-i dă-i dă-i.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.