Fotbalul de copii la nivel județean – Bacău

Am arbitrat astăzi la meciul din grupa „Under 11” Bacău – FC Bubu Bacău vs. Atletico Juniorii Bacău și chestia asta pe care o scriu mai jos mi-a rămas cumva în minte și  pe suflet…

E trist ce se întâmplă la nivelul județean cu fotbalul din Bacău, în special la grupele de copii și juniori. E trist că nu mai avem antrenori de calitate și care să se implice cu adevărat în ceea ce fac, cu sufletul pentru copiii care vin la fotbal. Avem din plin antrenori care își văd doar interesul buzunarului propriu și doresc să se îmbogățească de pe urma părinților naivi, cărora le promit marea cu sarea până când ajung să își cumpere case și mașini din banii obținuți din activitatea lor de „antrenorat”, fără ca rezultatele să se vadă.

Dar aici nici măcar nu este vorba despre rezultatele obținute. E vorba de altceva. E vorba de copiii care atunci când vin la meci ar trebui să fie plini de viață și bucurie și pe fețele cărora ar trebui să se vadă zâmbete mari și largi când vin la teren. Atât la începutul cât și la sfârșitul jocului, indiferent de rezultat. E vorba de copiii care trebuie încurajați nu doar de părinții lor dar în special de antrenorii lor.

Un astfel de exemplu l-am văzut astăzi. Mai exact, domnul antrenor Cristi Gologan al clubului FC Bubu Bacău. O persoană pe care o respect din plin și de la care cred că cu toții avem câte puțin de învățat. Un om la al căror meciuri merg mereu cu plăcere și mă bucură nespus de mult să văd cum copiii de la grupele dânsului sunt de fiecare dată zburdalnici și nerăbdători să vină atât la antrenamente cât și la meciuri.

Meseria de arbitru oricum nu e respectată câtuși de puțin față de cât ar trebui. Dar nu o să mă plâng de asta, pentru că de făcut o fac din pură pasiune și plăcere pentru fenomenul fotbalistic. Îmi pare rău totuși să văd comportamentul unora dintre oficialii de joc care de multe ori trec cu mult pragul bunului-simț pe care ar trebui cu toții să îl avem, atât ca oameni în viața de zi cu zi dar și în cadrul unei competiții de fotbal.

Dar chiar de ar fi de fiecare dată așa, eu unul tot aș continua pentru că fotbalul e parte din mine ca și om iar asta cel mai probabil n-o să se schimbe niciodată. În schimb m-aș bucura și mai mult dacă toți oamenii care fac parte din acest fenomen ar învăța măcar câte puțin de la dl. Cristi Gologan și cei puțini rămași asemenea lui, cum să fii om în primul rând și mai apoi cum să fii un exemplu pentru copiii pe care îi ghidezi. De asemenea, cum să respecți nu doar arbitrii de joc dar și pe toate celelalte persoane care fac parte din fenomenul fotbalistic.

Reproșurile la adresa arbitrilor sunt totuși întâlnite la fiecare meci. Nu e asta problema, deoarece cuvintele competiție și competivitate fac parte din același câmp lexical totuși :). Problema este lipsa de respect, omenie și bun-simț întâlnită de atât de multe ori.

Noi, ca arbitri, încercăm pe cât de mult posibil să ne facem datoria și să aplicăm regulamentele cât mai bine cu putință la fiecare meci. Fiind oameni, greșim, toată lumea greșește. E firesc și ca o decizie greșită să aducă și nemulțumire odată cu ea, deși de multe ori chiar cele corecte aduc chiar mai multă nemulțumire cu ele 🙂. Problema este când nemulțumirea asta e expusă într-un mod total greșit și jignitor care nu ar trebui să fie admis într-un joc care promovează respectul reciproc și care ar trebui să unească oamenii din acest fenomen absolut minunat. Din păcate, lucrurile astea rămân de multe ori doar pe hârtie și se întâmplă exact contrariul.

În încheiere, pentru băcăuanii care au legătură cu fotbalul județean, cred că îl cunoaștem cu toții sau cel puțin am auzit de domnul antrenor Valentin Cioancă de la Aerostar :). Care, în ciuda „ieșirilor” (a nu se înțelege sub un sens negativ, nu am găsit alt cuvânt mai potrivit) pe care le are la fiecare meci, știm cu toții că le are doar pentru că efectiv la fiecare meci mai are puțin și își dă sufletul pe teren, pentru copiii pe care îi antrenează și pentru jocul numit fotbal pe care el l-a reprezentat foarte bine de-a lungul timpului pentru județul Bacău. Și care niciodată nu a depășit limita bunului-simț sau a respectului pentru arbitru, în ciuda faptului că probabil își triplează nivelul bătăilor/minute ale inimii din prima secundă a jocului și până la finalul acesteia :). Iar la sfârșitul meciului, la vestiare, vine de fiecare dată și îți spune:

-Scuză-mă, că am mai țipat și asta, dar, știi… așa sunt eu.

Tot respectul pentru puținii oameni care chiar pun sufletul în ceea ce fac.

Vali-Cioanca

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: